TERMENI ȘI CONDIȚII

Noi vrem ca experiența ta să fie placută și simplă până la capăt. Termeni și condiții este instrumentul care ne ghidează activitatea în ceea ce privește Procesul de vânzare pe site-ul www.mobila-ta.ro, Politica de Returnare, Garanție și Service, Cesionarea și Subcontractarea, Legea aplicabilă – Jurisdicția, Forța Majoră și Datele cu caracter personal.

În cuprinsul acestui SITE următorii termeni vor însemna:
CUMPĂRĂTOR – Persoană, Firmă, Companie sau Altă entitate juridică ce emite o Comandă și este înscrisă în partea introductivă a facturii sub titlul Cumpărător (sau imputernicitul acestuia).
VÂNZĂTOR-Magazinul mobila-ta, înscris în partea introductivă a facturii sub titlul de Furnizor.

PRODUSE ȘI SERVICII – Orice produs sau serviciu, inclusiv documentele și serviciile menționate în Comandă, care urmează a fi furnizate respectiv prestate de către VÂNZĂTOR, CUMPĂRĂTORULUI și sunt reprezentate prin mobilier, accesorii birou și/sau decorațiuni achiziționate de către Cumpărător, care corespund descrierii din cataloagele și documentația producătorilor, ale căror caracteristici au fost agreate de Cumpărător și inscrise în comandă, respectiv factură.

COMANDĂ – Un document electronic ce intervine ca formă de comunicare între Vânzător și Cumpărător prin care Vânzătorul este de acord să livreze Bunurile și Serviciile și Cumpărătorul este de acord să primească aceste Bunuri și Servicii și să facă plata acestora.

CONTRACT – O comandă validă, confirmata de către Vânzător.

SPECIFICAȚII – Toate specificațiile și/sau descrierile Bunurilor și Serviciilor așa cum sunt precizate în Comandă.

Drepturile consumatorilor sunt prevăzute în Legea nr. 449/2003 din 12.11.2003, privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.812 din 18.11.2003, în special în art. 9-14 și nu sunt afectate prin acești Termeni și Condiții

I. Procesul de vânzare pentru site-ul www.mobila-ta.ro
Prin lansarea unei comenzi pe site, Cumpărătorul este de acord cu forma de comunicare (e-mail, SMS, telefon) prin care Vânzătorul își derulează operațiunile pe site.

Preturile contin TVA. Termenul de livrare este între 7-14 zile lucrătoare. Înainte de plasarea comenzii, vă rugăm să verificați disponibilitatea produsului în stoc la 0265770347.

Vânzătorul va informa Cumpărătorul, prin mesaje distincte, înregistrarea (preluarea) comenzii, respectiv confirmarea comenzii. Înregistrarea unei comenzi online de către Vânzător, discuțiile telefonice sau prin alte mijloace de comunicare NU constituie o validare și confirmare ferme ale comenzii și, în consecință, NU semnifică încheierea contractului la distanță.

Dacă Vânzătorul confirmă explicit o comandă, acest lucru va implica o acceptare completă a termenilor comenzii. Acceptarea comenzii de către Vânzător se consideră finalizată atunci când există o confirmare scrisă (e-mail, SMS) din partea Vânzătorului către Cumpărător, fără a necesita o confirmare de primire din partea acestuia din urmă.

Comanda se consideră validă numai după confirmarea de către Vânzător a disponibilității stocului, a prețului precum și a caracteristicilor produselor respectiv a serviciilor solicitate de Cumpărător.

În lipsa unei confirmări exprese din partea Vânzătorului, prezentele termene și condiții generale de vânzare vor sta la baza Contractului încheiat, în completarea acestora fiind Certificatul de Garanție emis de către Vânzător, și documentele fiscale. (Factura de marfă și respectiv Factura de servicii).

Obiectul Contractului – Îl constituie vânzarea PRODUSELOR, respectiv prestarea SERVICIILOR, în conformitate cu disponibilitatea stocului, prețul și caracteristicile menționate în confirmarea transmisă de Vânzător pentru validarea comenzii prin care Cumpărătorul și-a exprimat intenția de achiziție.

Comanda Clientului – Clientul se înregistrează în SITE pe baza unui user și a unei parole unice, selectează produsele, își exprima acordul cu Termenii și Condițiile magazinului online https://www.mobila-ta.ro, apoi apasă butonul „Adaugă în Coș.” În „Coșul meu”, clientul are posibilitatatea să parcurgă lista produselor, să modifice cantitățile și să confirme intenția de cumpărare prin accesarea butonului „Finalizează comanda”. Ulterior finalizării comenzii, clientul va primi în vederea validării acesteia, o confirmare scrisă din partea Vânzătorului, privind disponibilitatea, prețul și caracteristicile produselor respectiv a serviciilor comandate.

Prețul Contractului – Îl constituie prețul vânzării Produselor, respectiv prestării Serviciilor, cuprins în comanda validată prin confirmarea de către Vânzător. Cu toate acestea, SOCIETATEA atenționează asupra faptului că există cazuri când, ca urmare a unor disfuncționalități ale SITE- ului sau erori, prețul afișat pe SITE poate să nu fie cel real. În aceste cazuri, Vânzătorul va informa Cumpărătorul asupra prețului corect, menționându-l în cuprinsul confirmării comenzii.

Modalități de plată 

Magazinul online www.mobila-ta.ro foloseste pentru tranzactiile online serviciile Raiffeisen Bank/Plationline.ro. Se poate efectua plata online cu cardul personal sau al firmei dumneavoastra, in conditii de siguranta deplina. Cardurile acceptate la plata sunt cele emise sub siglele VISA (Classic si Electron) si MASTERCARD (inclusiv Maestro). Plata se bazeaza pe un sistem securizat de procesare a tranzactiilor online care ofera confidentialitate, siguranta si simplitate in achizitia produselor si serviciilor prin Internet. Procesarea datelor de card se face in mod exclusiv prin intermediul bancii, magazinul nostru nu solicita si nu stocheaza niciun fel de detalii referitoare la cardul dumneavoastra.

Important de stiut! – Pentru platile prin card bancar nu este perceput nici un comision!”

Livrarea Produselor – Livrarea se realizează la adresa de livrare definită de către Client în formularul de comandă, utilizând curieratul extern sau echipa internă de livrare. În cazul în care o comandă conține mai multe produse, cu termene de livrare diferite, se va efectua o singură livrare în termenul stabilit de Vânzător, conform disponibilității afișate pe site în momentul plasării comenzii. Produsele se află în ambalajul original, sigilat, al producătorului și sunt asigurate pe tot parcursul transportului, până la livrare. Toate produsele Vânzătorului se livrează demontate (cu excepția produselor realizate dintr-o singură componentă), în colete, pentru a putea fi transportate în siguranță. Cumpărătorul are obligația să desfacă și să verifice din punct de vedere cantitativ și calitativ coletele, pe baza etichetării acestora, să desfacă și să verifice, integritatea coletelor fragile precum și a componentelor fragile ambalate (ex: piese din sticlă). Vânzătorul este obligat să demonstreze Cumpărătorului, la cererea acestuia, modul de utilizare și funcționare a produselor cumpărate, prin scheme și instrucțiuni de montaj. Vânzătorul va anunța Cumpărătorul cu privire la termenul estimat de finalizare a livrării. Vânzătorul, în cazul în care nu poate executa Contractul motivat de faptul că produsul sau serviciul nu este/nu mai este disponibil, va informa Cumpărătorul despre aceasta indisponibilitate, urmând ca sumele de bani achitate de către Cumpărător pentru produsul sau serviciul indisponibil să fie rambursate în termen de maximum 30 de zile calendaristice. Termenele de livrare sunt afișate pe site la fiecare produs și variază în funcție de produs.
În cazul în care Vânzătorul primește informații eronate legate de facturarea sau livrarea produselor, a respingerii de către banca emitentă a cardului sau a tranzacției, a invalidării tranzacției de către procesatorul de carduri, a amânării de către Cumpărător a termenului de livrare stabilit, Vânzătorul își rezervă dreptul de a denunța unilateral contractul, fără ca acest lucru să se considere o încălcare a Contractului.

Montajul Produselor – Reprezintă punerea în stare de funcționare a produsului și/sau produselor cuprinse în Comanda Clientului în stare validată, în conformitate cu specificația prezentată pe site-ul https://www.mobila-ta.ro. Acest serviciu se adresează EXCLUSIV produselor de mobilier și se prestează în aria localității Sighișoara.

În lipsa unei confirmări exprese din partea Vânzătorului, prezentele termene și condiții generale de vânzare vor sta la baza Contractului încheiat, în completarea acestora fiind Certificatul de Garanție emis de către Vânzător, și documentele fiscale. (Factura de marfă și respectiv Factura de servicii).


II. Politica de returnare pentru site-ul www.mobila-ta.ro
Potrivit legislației în vigoare, Cumpărătorul are dreptul să notifice în scris Vânzătorului că renunță la cumpărare, fără penalități și fără invocarea unui motiv, în termen de 14 zile calendaristice de la primirea produsului cu suportarea cheltuielilor de returnare.

Clientul este informat asupra faptului că, în cazul în care produsele a căror returnare prezintă urme de uzură, zgârieturi, lovituri, șocuri mecanice sau, după caz, electrice, accesorii lipsă, certificate de garanție lipsă, Vânzătorul își rezervă dreptul de a decide acceptarea returului sau de a opri o sumă din valoarea produsului, sumă ce va fi comunicată după evaluarea prejudiciilor aduse. În cazul exercitării dreptului legal de returnare a produsului, rambursarea contravalorii acestuia se va face în cel mult 14 de zile de la data solicitării returului, sub beneficiul receptiei cantitative si calitative a returului, conform prezentei politici, prin aceeași metodă de plată.

Clientul suportă doar costurile directe legate de returnarea produselor, cu excepția cazului în care Vânzătorul acceptă să suporte acele costuri. În cazul vânzârii on-line, pentru produsele care au fost livrate la domiciliul Clientului la momentul încheierii contractului, Vânzătorul preia produsele pe cheltuiala sa dacă produsele, prin natura lor, nu pot fi returnate în mod normal prin poștă sau curier.

Clientul este responsabil doar în ceea ce privește diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării produselor.

Livrarea, transportul și/sau montajul sunt servicii distincte, oferite de către noi, ce comportă opțiunea Cumpărătorului și plata unui preț. Livrarea, transportul și/sau montajul nu sunt servicii standard. Pentru serviciul de retur al bunurilor, sunt exceptate de la exercitarea acestuia serviciile de: livrare, transport și/sau montaj al produselor dacă Cumpărătorul a exprimat în prealabil acordul expres pentru executarea acestora.
Sunt exceptate de la exercitarea dreptului de retur produsele realizate după specificațiile și instrucțiunile Cumpărătorului sau personalizate distinct pentru acesta, produsele care se pot deterioara sau degrada rapid, produsele ce sunt parte a unui ansamblu și nu pot fi, prin natura acestora, separate de celelalte elemente componente.

În cazul în care vă putem ajuta cu alte informații, vă rugăm să ne scrieți la adresa: online@mobila-ta.ro. În plus, puteți completa formularul de retur și trimite către aceeași adresă de email: online@mobila-ta.ro. Descărcați formularul de retur aici, http://bit.ly/mobila-ta-formular-retur.

Returnare Saltele
În termen de 30 zile de la data cumpărării se poate returna orice Saltea. Pentru saltelele returnate, care au dimensiuni recomandate pentru paturile din colecția mobila-ta, se aplică o taxă de 15% din valoarea saltelei pentru acoperirea costului de retapițare. Pentru saltelele cu dimensiuni atipice, alte dimensiuni decât cele recomandate pentru paturile din colecția mobila-ta, se aplică o taxă de 50% din valoarea saltelei. Dacă salteaua nou aleasă va avea un preț mai mare, clientul va achita diferența, iar dacă prețul este mai mic, mobila-ta va rambursa diferența. mobila-ta asigură contra cost, la solicitarea clientului, serviciul de transport. Nu se acceptă returnarea saltelelor murdare, deteriorate (tăiate, rupte), pătate sau care prezintă alte semne de uzură anormală.

III. Garanție și Service
1. Vânzătorul asigură și garantează conformitatea bunurilor achiziționate precum și eventualele vicii ascunse, declarând pe propria răspundere că produsele comercializate nu pun în pericol viața, sănătatea, securitatea muncii, nu produc un impact negativ asupra mediului și sunt în conformitate cu Ordonanța nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislației Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a produselor, documentația de execuție a fabricantului și standardelor românești.

2. Vânzătorul se angajează să livreze produsul conform cu descrierea din cadrul site-ului https://www.mobila-ta.ro/ și cu calitățile și caracteristicile înscrise în factură. Produsul este considerat neconform dacă nu are aceleași calități precum este descris în cadrul site-ului https://www.mobila-ta.ro/ sau dacă nu are calitățile și caracteristicile înscrise în factură. Răspunderea vânzătorului este angajată dacă lipsa de conformitate a produsului apare într-un termen de 2 ani calculat de la data livrării și dacă Cumpărătorul informează Vânzătorul despre apariția lipsei de conformitate în termen de 2 zile de la data la care a constatat-o. În cazul în care la livrare se constată o lipsă de conformitate a unui produs din factură, Cumpărătorul are dreptul de a cere repararea într-o perioadă rezonabilă sau înlocuirea produsului. Dacă aceste operații nu sunt posibile, Cumpărătorul are dreptul de a cere să beneficieze de o reducere corespunzătoare a prețului sau de rezoluțiunea contractului privind acel produs neconform. Cumpărătorul este obligat să anunțe lipsa din colet a unei componente înainte de începerea montajului și să păstreze etichetele și conținutul coletului în starea în care le-a primit în vederea verificării și înlocuirii. Vânzătorul nu își asumă nicio răspundere pentru execuția și consecințele serviciilor de manipulare, transport, montaj și instalare executate de terți, atunci când produsul a fost deteriorat sau nu au fost respectate instrucțiunile producătorului. Vânzătorul nu își asumă nicio răspundere privind consecințele pe care le-ar avea utilizarea sau întreținerea greșită a produselor, datorate nerespectării instrucțiunilor producătorului. Nu se consideră a fi lipsă de conformitate dacă în momentul încheierii facturii Cumpărătorul a cunoscut sau nu putea, în mod rezonabil, să nu cunoască această lipsă de conformitate. Cumpărătorul este de acord cu faptul că produsele manufacturate și cele din materiale naturale precum pielea, lemnul masiv, furnir, nu pot fi fabricate identic din punct de vedere al texturii, nuanțelor de culoare pe diferite suprafețe și a particularităților aparente pe material. Cumpărătorul este de acord cu faptul că produsele din lemn masiv pot prezenta mici crăpături sau noduri în funcție de natura lemnului sau că pot apărea în timp mici crăpături funcție de condițiile în care sunt păstrate produsele – la temperaturi situate în afara intervalului 18-30 de grade Celsius și umiditate ridicată. Acestea nu sunt considerate defecte de calitate.

3. Vânzătorul acordă garanţie care începe de la data livrării produselor astfel: mobilier și decorațiuni – 24 luni (pentru deficiențe calitative). Dacă durata medie de utilizare a produselor este mai mică de 24 de luni, garanția se reduce la durata de utilizare. Puteți vedea mai multe detalii despre durata medie de utilizare a produselor în Ghidul de Întreținere și Utilizare. În această perioadă, dacă deficiențele nu sunt imputabile Cumpărătorului, Vânzătorul își asumă responsabilitatea reparării sau înlocuirii produsului pe cheltuiala sa. După efectuarea livrării Cumpărătorul nu mai poate invoca deficiențe cantitative sau deficiențe pe care, în mod rezonabil, nu putea să nu le vadă la momentul livrării (ciobituri, zgârieturi, rosături, fire trase, componente îndoite, pete de murdărie etc.). Spargerea produselor sau componentelor din sticlă sau zgârierea produselor după recepție sunt riscuri asumate integral de Cumpărător.

4. Orice reclamație va fi însoțită de factura de marfă și certificatul de garanție. În termenul de garanție Cumpărătorul are dreptul de a cere repararea gratuită, într-o perioadă rezonabilă sau înlocuirea produsului cu deficiențe calitative, dacă aceste deficiențe nu sunt cauzate de nerespectarea de către Cumpărător a instrucțiunilor de utilizare și întreținere. În funcție de disponibilitatea producătorului și de locul unde a fost fabricat produsul, Vânzătorul își va impune să repare sau să înlocuiască produsul, pe durata garanției într-un termen maxim de 15 de zile.

5. Produsul înlocuit beneficiază de aceeași garanție ca și un produs nou. Defectele apărute în termenul de garanție ca urmare a unor vicii ascunse, confirmate prin expertize tehnice de către un serviciu specializat se repară gratuit.

6. Transportul și montajul produselor de către Vânzător la sediul indicat de Cumpărător nu fac obiectul facturii ce conține produsele și nu sunt incluse în prețul plătit de Cumpărător. Tarifele serviciilor sunt afișate pe site-ul Vânzătorului. În perioada până la data livrării, indiferent de achitarea parțială sau integrală a comenzii, produsele sunt în proprietatea Vânzătorului, până la livrarea efectivă a acestora. Livrarea efectivă este confimată prin semnătura de primire a Cumpărătorului pe factura fiscală pentru comenzile expediate cu echipa internă de livrare sau documentul de transport furnizat de curier.

7. Încărcarea inegală a dulapurilor cu obiecte sau mișcarea lor din loc pot să deregleze ușile sau sertarele. După efectuarea montajului și instalării și după efectuarea reglajelor la sertare și uși, confirmate de Cumpărător prin semnătură, Vânzătorul nu mai are nicio obligație privind repetarea acestor servicii. În lipsa unei alte specificații, încărcarea maximă pe polița este de 7kg. Tasarea umpluturilor (burete, latex, altele) și întinderea pielii sau stofei (la canapele și saltele) precum și mătuirea sau, după caz, lustruirea produselor, toate acestea produse în timp, ca urmare a uzurii într-o utilizare normală nu sunt considerate defecte. În primele 3 luni de utilizare, spuma poliuretanică folosită la umplerea pernelor la canapele și la saltele se va tasa ușor după care se va stabiliza complet, de aceea este normală apariția unor cute ale tapițeriei. Buretele se poate tasa în timpul transportului de aceea este necesară o modelare a umpluturii din perne prin baterea ușoară a acestora.

8. În cazul în care Cumpărătorul a optat pentru Livrare și Montaj, Vânzătorul nu își asumă nicio răspundere privind consecințele pe care le-ar avea manipularea produselor dacă nu există un spațiu suficient de manevră în zona ușilor, holurilor sau casa scărilor. Deși este asistat în procesul de vânzare de angajații Vânzătorului, Cumpărătorului îi revine întreaga răspundere privind alegerea formei, confortului, stilului, culorii, dimensiunilor, materialelor, finisajelor, precum și locul unde urmează a fi instalat produsul. Vânzătorul nu își asumă nicio răspundere privind manipularea altor obiecte existente în spațiul unde vor fi instalate produsele. În lipsa unei notificări de la Cumpărător, Vânzătorul nu își asumă nicio răspundere privind transportul produselor dacă nu sunt condiții corespunzătoare privind accesul, manevrarea și parcarea în siguranță a autovehiculului sau dacă prin aceasta se încalcă legea.

9. În accepțiunea părților, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte, este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă în scris la adresa prevăzută în partea introductivă a facturii. Schimbarea adresei nu poate fi opusă părților dacă ea nu a fost comunicată în scris. În cazul notificării pe cale poștală, aceasta va fi transmisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și se consideră primită de destinatar la data menționată de oficiul poștal primitor pe această confirmare. Orice eveniment imprevizibil și inevitabil, independent de voința părților, care împiedică în parte sau în totalitate îndeplinirea obligațiilor contractuale, va fi considerat că un caz de forță majoră. Partea care invocă forța majoră și care o va aduce la cunoștință celeilalte părți contractante în cel mult 7 zile de la apariția cazului de forță majoră invocat, va fi exonerată de obligațiile sale dar numai în măsura și exclusiv pentru perioadă pentru care forța majoră se aplică. Orice eventuale neînțelegeri care apar între părți cu privire la executarea sau interpretarea comenzii care nu vor putea fi soluționate pe cale amiabilă, vor fi soluționate de instanțele judecătorești de drept comun ale Municipiului București de la sediul social al Vânzătorului sau Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, conform cu legislația în vigoare în România.

10. Pentru orice categorie de produse sunt strict interzise:
– dezambalarea folosind obiecte tăioase sau dure;
– tăierea sau zgârierea materialelor;
– frecarea de alte suprafețe sau cu substanțe (soluții de curățare) abrazive;
– folosirea sau păstrarea produselor în medii umede sau la temperaturi sub 0 grade Celsius precum și în medii cu variații de temperatură;
– așezarea produsului lângă surse de căldură (distanța de gardă este de 1m) în afară mobilierului de bucătărie proiectat în acest scop;
– folosirea produselor de curățare care conțin acizi, petrol, gaz, detergenți, solvenți chimici sau alcool (orice soluție trebuie încercată întâi pe o suprafață mică, ascunsă);
– dehidratarea pielii (fără hidratare pielea se usucă și crapă);
– udarea produselor (curățați cu o cârpă ușor umezită într-o soluție de apă cu săpun -50% apă, 50% săpun lichid pH neutru – apoi ștergeți imediat cu o cârpă uscată);
– împingerea mobilierului (mobilierul demontabil trebuie demontat);
– roluirea, îndoirea sau curbarea saltelelor la transport și manipulare;
– folosirea mobilierului în alt scop decât cel pentru care a fost proiectat.

Atenționări privind siguranța utilizării pieselor de mobilier
Ne dorim ca acasă să fie pentru voi un loc sigur, fără riscuri și griji în ceea ce privește siguranța copiilor. Accidentele casnice în care sunt implicați copiii pot avea loc la cea mai mică clipă de neatenție, însă pot fi prevenite cu succes printr-o pregătire serioasă a amenajării.
Pentru a evita căderea pieselor de mobilier și accidentele aferente acestora, recomandăm prinderea mobilierului în perete. Printre măsurile pe care le puteți lua pentru asigurarea mobilierului, se numără și distribuirea corectă a obiectelor în sertare. Pentru un bun echilibru al piesei de mobilier, obiectele grele trebuie să fie așezate în sertarele de jos și nu în cele de sus sau pe suprafața acesteia. De asemenea, se impune evitarea situațiilor în care cei mici se joacă cu piesele de mobilier, agațându-se de sertare, uși sau polițe.

11. Instrucțiuni privind utilizarea și întreținerea tapițeriilor la mobilierul tapițat. Pentru a prelungi durata de utilizare a canapelei voastre nu săriți, nu vă aruncați, nu vă așezați pe brațe, nu trageți de perne, nu împingeți, ci ridicați-o de la bază. La montarea picioarelor canapeaua se va așeza pe spate, se vor strânge ferm picioarele apoi se va așeza în poziție ridicând-o.
– ștergeți săptămânal canapeaua cu o cârpă moale uscată (pielea) sau cu o perie de haine (stofa);
– hidratarea pielii se face la fiecare 2 luni cu soluții speciale încercate în prealabil;
– nu expuneți produsele la radiații solare directe;
– păstrați produsul în limite normale de umiditate și temperatură;
– după ce ați probat soluția de curățare, curățați fără să frecați, treceți ușor cu cârpa;
– urmele de murdărie, lichide, grăsimi corporale se șterg întâi cu o cârpă uscată apoi cu soluția descrisă anterior;
– probați curățarea urmelor vizibile cu o gumă de șters creionul;
– urmele de gumă de mestecat se îndepărtează râcâindu-le cu cuburi de gheață puse într-un săculeț de nylon;
– tapițeriile de stofă și husele se pot curăța doar chimic, în centre specializate;
– saltelele se răsucesc în același plan în fiecare lună, iar la 6 luni se întorc pe cealaltă față. Excepție fac saltelele proiectate pentru a fi utilizate pe o singură parte, care se vor răsuci lunar în același plan;
– recomandam așezarea saltelelor pe somiere cu lamele elastice sau tapițate care să permită aerisirea.

Garanțiile comerciale nu afectează garanția legală privind conformitatea produsului, conform legii 449/2003.

IV. Cesionarea și Subcontractarea
Vânzătorul poate cesiona și/sau subcontracta o terță parte pentru servicii aferente onorării Comenzii, cu informarea Clientului, nefiind necesar acordul acestuia.

V. Forță majoră
Nici una dintre părți nu va fi răspunzătoare pentru neexecutarea obligațiilor sale contractuale, dacă o astfel de neexecutare este datorată unui eveniment de forță majoră, în conformitate cu legislația în vigoare.

VI. Legea aplicabilă – Jurisdicția
Informare
Site-ul https://www.mobila-ta.ro este proprietatea companiei S.C. Thalmann SRL, societate româna cu sediul în str. Cânepii, nr. 60, Sighișoara, județ Mureș, înregistrată la Registrul Comerțului al Municipiului Mureș sub nr. J26/478/1999,  având codul fiscal nr. RO 11983380, ce poate fi contactată la adresa de email: office@thalmann.ro.

În cazul în care aveți orice solicitare referitoare la procesul de vanzare, precum si la produsele și serviciile mobila-ta disponibile online, ne puteți contacta la telefon 0265 770 347, de luni pana vineri, in intervalul orar 09:00 – 17:00.

Prin utilizarea site-ului https://www.mobila-ta.ro și/sau al oricărui alt serviciu și/sau produs oferit, se consideră că ați citit, înțeles și acceptat integral termenii și condițiile de utilizare ale site-ului. Site-ul https://www.mobila-ta.ro se supune legilor din România.

Drepturi de autor
Conținutul site-ului este proprietatea https://www.mobila-ta.ro/ și a companiilor partenere care vor fi citate ca sursă de conținut și nu poate fi preluat, difuzat, vândut sau revândut decât cu acordul scris al https://www.mobila-ta.ro/. În cazul în care doriți să preluați orice tip de conținut de pe https://www.mobila-ta.ro/, ne puteți contacta pe adresa office@thalmann.ro. https://www.mobila-ta.ro/ își rezervă dreptul de a modifica sau de a adăuga noi reguli și restricții în ceea ce privește conținutul site-ului, în orice moment. https://www.mobila-ta.ro/ își rezervă dreptul de a modifica sau actualiza orice serviciu sau drept de utilizare al oricărui serviciu, în orice moment fără un anunț prealabil. Utilizatorii nu vor modifica nicio parte din acest site în afară de ceea ce este necesar pentru utilizarea corespunzătoare a site-ului cu scopul în care a fost creat. Astfel, în zonele din site care permit adăugarea conținutului de către utilizatori, respectiv zona de comentarii, aceștia vor introduce pe site doar conținut legal și moral, iar deținătorul își rezervă dreptul de a modera / cenzura comentariile.